Bucataria Nigeriana
Sursa Bucataria Nigeriana
articol scris de svladu blog vladubucataru.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Dupa cum probabil stiti, Nigeria este a doua mea tara ... judecand dupa numeroasele mele deplasari acolo.
Daca tot calatoresc asa des am decis sa va impartasesc si voua aici pe blogul acesta culinar despre bucataria nigeriana. Am calculat recent si am ajuns la concluzia ca am fost in Nigeria de 10 ori. Am inceput in 2006 cu Nicu. A urmat in 2007 cu Nea Aurel o pauza in 2008, de 4 ori in 2009 si de 3 ori in 2010! Am vizitat doar Abuja si Lagos si mereu am fost cu Jobul si nu prea am avut timp sa ma plimb prin alte orase sau sa fac ceva inedit!La micul dejun ei obisnuiesc sa manance paine cu unt, oua si niste gogosi care au un ou inauntru si fructe.
Acolo se gasesc ananas, banane, mango, avocado, papaya si pepeni si importate mere si pere (foarte apreciate). Eu acolo in loc de cafea obisnuiesc sa beau Malta (malt, o bautura facuta din cereale care are un gust dulceag, contine multe vitamine si am putea sa o comparam cu o bere neagra fara alcool dulce).
La pranz mai toti oamenii manca in oras. Poate ca este mult spus. Peste tot, oriunde te-ai afla la 5 minute de mers maxim pe jos gasesti un loc unde poti manca ceva! Fie o bucatareasa gateste ceva la marginea drumului, fie chiar un restaurant local sau cel mai rau caz cineva care vinde mancare (ca un vanzator ambulant).
Dupa cum ati vazut pe siteurile mele in Nigeria puteti gasi orice tip de restaurant. De la cel pe marginea drumului pana la cele mai luxoase bufeturi unde poti sa mananci 'all you can eat' !
In primele mele excursii nu am mancat mancare nigeriana. Poate eram sceptic, iar ´lor´ le era frica sa imi dea pe motiv ca poate nu mi-ar place. Am inceput sa mananc nigerian din prima excursie, dar atunci am comandat singur la restaurant ceva si nu prea mi-a placut.
In a doua deplasare din 2007 m-am saturat de mancat orez. Alceva mai 'continental' nu se gasea si mereu imi luau orez cu pui iar ´ei´ mancau de fiecare data alceva in niste caserole de plastic. Atunci am zis sa incerc si eu mancarea nigeriana. Am inceput usor, cu fasole si plantein (niste banane mai mari prajite), yam prajit si usor usor am inceput sa mananc si pounded yam cu vegetable soup, copite de vaca, egousi soup.
Sa va explic asa incet. Painea lor este Yamul. O radacinoasa mare, alba pe care o fierb si apoi o fac piure cu ajutorul unui mojar mare, apoi il portioneaza in pungi de plastic.
Dupa cum vedeti in imaginea din dreapta, este si un Yam negru. Nu imi e clar din ce il fac, dar il numesc amala, este putin mai apos si are alt gust decat pounded yam-ul. Mai exista si unul galben, la care ii spun eba sau cassava (probabil de la Elena Basescu) !
Acolo in caserola este o bucata de cat fish stew (somn in sos, pot spunde eu picant).
Alte mancaruri care se pot manca cu pounded yam sunt vegetable soup si egousi soup (ei zic la tocanita asta, sau mancare cum am spune noi soup, neavand nici o legatura cu supa romaneasca) :
Supe ca la noi am mancat doar fish peper soup (un fel de ciorba de peste fara bors si multe legume, dar cu mult piper). Mai au si drow soup (o supa gelatinoasa ca mucii, dar nu am avut curaj sa mananc) !
Cina este preferata mea! Se apropie de sportul nostru national (gratarul) si se numeste SUYA !
Exceptionala, imi curg balele aici cand scriu :) . Cum apare seara, pe strada, in orice loc pe o distanta de 5 minute de mers pe jos gasesti un Suya Man (adica un om care prepara suya). El are un gratar cu carbuni o vitrina unde tine carnea (vitrina si atat, nu e frigorifica), un cutit ca o maceta, ceapa, rosii si multe ziare!
Suya este un gratar, care se poate sa fie din fasii de vaca pe un bat, din pipote de pui, burta de vaca sau chiar rinichi de pui. Bucatile sunt date cu un sos de curry iute si ulei si prajite putin. Cand le comanzi, suya man-ul le pune din nou pe gratarul incins puternic sa le 'dezinfecteze'. Le pune apoi pe ziar , le scoate de pe bat, le taie bucatele, adauga niste peper (curry cu sare) taie jumate de ceapa rosie si gata. Inchide ziarul, adauga niste scobitori si pune totul intr-o punga. Daca nu iti place picant poti sa ceri peper separat.
Suya este destul de picanta, iar cand mananci ceapa rosie zici ca ai luat ceva dulce :)
Din acest motiv, langa o suya bine facuta merge o bere nigeriana autentica ! Star este berea lor . Mai au si alte marci, dar star este cea mai cunoscuta !
Cam astea am strans din vasta mea experienta in Nigeria! Data viitoare va promit ca o sa ma documentez mai mult!
Deasemenea tot aici pe blog puteti vedea si despre Garden Egg, prima tentativa de bucatarie nigeriana !
Webgrafie:
Pana atunci puteti vedea si restaurantul nigerian live pe http://video.vladu.net !
O explicatie mai stiintifica despre bucataria nigeriana puteti gasi si pe wikipedia !
Nu ratati articolul despre Bucataria Tunisiana !
---