contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Briose "purcelus"

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

 


 

Guit, guit, sint eu... purcelusul ghita, chiar daca-n poze am doar cap si nu am si codita... Aaa, sa nu cumva sa credeti ca sint bun de facut racituri, nu... copiii ma adora dimineata linga cescuta cu lapte, da... miine dimineata voi lua micul dejun impreuna cu  Isabella, iar ea se va indragosti nebuneste cind se va uita in ochii mei si ne vom da pupici cu nasucurile...


Ingrediente pentru 10 urecheati:
* 250 g faina 00
* 100 ml lapte
* 40 g zahar
* 30 g unt
* 1/2 lingurita de sare
* 1/2 ou
* 13 g drojdie de bere
* coaja rasa de la o jumatate de lamiie
* 1/2 pliculet de zahar vanilat

pentru umplutura : orice crema doriti, eu am pus magiun de prune in care am farimat marunt, marunt un piscot pentru ochi: o lingura de zahar vanilat + citeva picaturi de suc de lamiie

pentru uns: 1/2 ou

In cuva aparatului de facut piine am cernut faina. Incalzim un pic laptele, iar intr-un castronel maruntim drojdia, adaugam o lingurita de zahar si doua lingurite de lapte, amestecam bine pina se dizolva drojdia. Acum rasturnam drojdia peste faina, adaugam untul topit dar rece, o jumatate de ou (eu l-am cintarit avea fara coaja 50 de g, l-am zbatut un pic cu furculita si jumatate din cantitate am pus-o peste faina, intr-un coltisor adaugam si sarea si incepem framintarea, adaugind din cind in cind cite un pic de lapte cald. Framintam bine aluatul, eu l-am framintat 14 minute. Acoperim si lasam la dospit timp de doua ore.

 

 

Iar acum... rabdare si tutun, ca sintem pe drumul bun, daca nu aveti suficienta rabdare, nu va recomand sa va apucati de treaba, pentru ca cel mai mult timp o sa-l pierdeti la facut narile... Deci, rasturnam aluatul pe masa de lucru, intindem o foaie grosuta de cca 3-4 mm si decupam 20 de cerculete cu diametrul de 7 cm (eu am decupat cu un pahar infainat) pe care le folosim drept fata purcelusului. Mai decupam alte cerculete de cca 2,5 diametru care vor servi pentru nas. In ultimele cerculete facem cu o scobitoare doua gaurele ca la nasturasi, iar in ele, tot cu ajutorul scobitorii punem cite o bucatica de hirtie de copt ca sa nu se astupe cit stau la dospit. Facem un snurulet inalt de 2 cm, il strivim un pic si taiem 20 de triunghiuri pentru urechi.
Punem 10 cercuri mari in tava tapetata cu hirtie de copt, in centru punem cite o lingurita de umplutura, cu degetul umezit udam marginea cercului si acoperim cu altul. Cu ajutorul pensonului ungem bine cu ou si aplicam nasul si urechile.

 

 

Acoperim si lasam la dospit timp de o ora. Preincalzim cuptorul la 180 de grade (al meu rumeneste, cred ca mergea mai bine la 175 de grade) si bagam tava in cuptor timp de 20-25 de minute. Atentie nu plecati de linga cuptor ca se bronzeaza repede.

 

 

Scoatem din cuptor, le scoatem hirtiutele din nari, lasam la racit, iar cu ajutorul unei scobitori facem un cerculet alb din zaharul pudra amestecat cu un pic de zeama de lamiie, iar in mijloc putem pune ciocolata topita (eu am pus cite un pic din compozitia de la umplutura).

Nu-i asa ca sintem frumusei ?! Ne vedem miine dimineata la micul dejun...


Am revenit cu o sectiune, ca sa vedem ce interior pufos au...

sursa



Articol recomandat de danielaincucina.blogspot.com