Biscuiti Din Turta Dulce (gingerbread Cookies)
articol scris de Brindusa blog brindusascheaua.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Cu vremea asta calda din noiembrie, nici n-am simtit ca mai sunt 2 saptamani si e Craciunul. Anul acesta vreau sa incerc cateva retete noi de biscuiti. Prima este cea de biscuiti din turta dulce. Se fac foarte usor si sunt foarte aromati. Pentru cei care iubesc scortisoara o sa fie o adevarata incantare.
Mie mi-au iesit 4 tavi de aragaz.
- 350 g faina 000
- 1 1/2 lingurita praf de copt
- 3/4 lingurita bicarbonat de sodiu
- 1/4 lingurita sare
- 1 lingurita ghimbir pudra
- 2 lingurite scortisoara pudra
- 1/4 lingurita cuisoare pudra
- 100 g unt moale
- 1 ou mare
- 4 linguri miere lichida
- 120 g zahar brun
- optional: vanilie, coaja de lamaie (cate o lingurita)
Ai nevoie de un sucitor si forme cu care sa tai biscuitii.
Pentru ornat
- 120 g zahar pudra
- 1 lingurita vanilie
- cateva picaturi de zeama de lamaie
- colorant alimentar
- sau creioane de decorat
- Intr-un castron amesteca foarte bine ingredientele uscate: faina, praf copt, bicarbonat, arome, sare.
- Cu un mixer la viteza mica omogenizeaza untul.
- Adauga zaharul si amesteca 2-3 minute.
- Pune si oul si amesteca-l.
- Pune mierea, vanilia, coaja de lamaie. Omogenizeaza.
- Adauga ingredientele uscate si amesteca bine. Se va forma o coca moale.
- Formeaza din coca o bila, pune-o in folie de plastic si las-o in frigider 2-3 ore.
- Scoate coca din frigider si incepe s-o lucrezi. Daca este prea moale mai adauga cate putina faina, pana ce se poate intinde. Coca este mai lipicioasa decat altele, asa ca trebuie sa ai grija sa nu pui prea multa faina.
- Imparte coca in doua. Presara masa cu faina si intinde prima jumatate. Ai grija sa dai sucitorul cu faina mereu, sa nu se lipeasca coca de el. Intinde foaia subtire (cam 1 cm)
- Taie forme si pune-le in tava acoperita cu foaie de copt.
- Ramasitele de coca amesteca-le cu cealalta bucata si intinde-o din nou. Nu uita sa presari mereu cu faina, sa nu ti se lipeasca.
- Repeta pana cand ai folosit toata coca.
- Coace in cuptorul incins la 170 C cam 7-10 minute. Nu mai mult, pentru ca se usuca prea mult si devin tari.
- Lasa la racit.
- Pentru ornat amesteca bine zaharul cu vanilia si zeama de lamaie pana devine o pasta omogena si lucioasa. Daca e prea tare, mai adauga lamaie. Pune in ea colorant si orneaza cum iti place.