contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

Beef Bourguignon - Julia Child

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga


     Ati vazut Julie and Julia ? TREBUIE sa-l vedeti! E un film foarte dragut, ambele actrite isi joaca perfect rolul, cel putin Meryl Streep e geniala. Am facut rost si de cartea Juliei Child in format electronic si m-am incumetat am ales sa fac prima data Beef Bourguignon, stiti voi, tocanita aceea facuta de Julie in superbul vas Le Creuset, pe care o arde prima data, si la a doua incercare, ii iese minunat. E o reteta laborioasa, dureaza ceva pana e gata, destul de multe ingrediente - dar in final, se merita. Asa bunatate, mai rar! Daca nu ma credeti, pregatiti aceasta reteta, si mai vorbim :) Gata cu vorba, sa trecem la fapte.
    Ingrediente:
  150-170 g bacon
  1 LG ulei de masline
  1300 g carne macra de vita, taiat in cubulete de 5 cm
  1 morcov feliat, o ceapa feliata
  1 l-ta sare
  1/4 l-ta piper
  2 LG faina
  700 ml vin rosu Merlot/Cabernet
  500-700 ml supa de vita
  1 LG pasta de tomate
  2 catei de usturoi, zdrobiti
  1/2 l-ta cimbru
  o frunza de dafin sfaramitata
  pt cepe : 18-24 cepe mici
                 1 1/2 LG unt
                 1 1/2 LG ulei
  pt ciuperci: 250 grame ciuperci proaspete(spalate, bine uscate, lasate intregi daca sunt mici, feliate, impartite in sferturi daca sunt mari) 
                     2 LG unt
                     1 LG ulei
  Eu am cam injumatatit cantitatile, ca suntem doar 2, si nici nu mancam mult.
           
   Indepartam soriciul si taiem baconul in bucati lungi. Fierbem soriciul si baconul in apa, apoi il scurgem si uscam- eu am sarit peste partea asta, ca baconul meu nu a fost afumat, si citeam ca de aceea se fierb, sa se piarda din gustul afumat
   Preincalzim cuptorul la 230 grade C.
   Sotam baconul intr-o lingura de ulei de masline, 2-3 minute, pana se rumeneste. Scoatem cu o spumiera, si punem deoparte pe o farfurie. Reincalzim cratita, pana aproape fumega, si ne pregatim sa sotam carnea. Aveti grija totusi sa nu se arda cratita! :)


 
  Uscam bucatile de carne cu prosoape de hartie, nu se vor frige bine daca sunt umede. Sotam bucatile de carne, pe rand,in uleiul si grasimea fierbinte lasata de bacon. Punem carnea deoparte, langa bacon.


  In aceeasi grasime, sotam ceapa si morcovul. Indepartam grasimea.


 
    Punem inapoi in cratita carnea si baconul, adaugam sare si piper.

 
   Presaram apoi faina, si intoarcem carnea pe toate partile, ca sa fie bine acoperita.

   
  Introducem cratita la cuptor, neacoperita, 4 minute. O scoatem, amestecam si reintroducem tot pentru 4 minute.


   Reducem temperatura cuptorului la 160 grade.
 


   Turnam vin si supa peste carne, astfel incat aceasta sa fie abia putin acoperita. Adaugam pasta de tomate, usturoiul, dafinul si cimbrul.

  Aducem la punctul de fierbere, pe plita, apoi introducem la cuptor, pe gratarul de jos. Reglam temperatura astfel incat carnea sa fiarba incet, 3-4 ore, cratita fiind acoperita. Eu am setat pe 160 grade. Carnea e gata cand furculita intra usor in ea.
  Cat timp fierbe carnea, pregatim ceapa si ciupercile.

 
   Topim untul si ulei intr-o tigaie, si cand se formeaza bule, adaugam cepele si calim la foc moderat, 5-10 minute. Intoarcem cepele, ca sa se rumeneasca pe toate partile. Nu trebuie sa ne asteptam sa le rumenim uniform.

   
  
      Punem tigaia pe foc mare, topim untul si uleiul, cand sunt fierbinti, adaugam ciupercile,sotam 5-10 minute, miscand tigaia. Cand ciupercile sunt usor rumenite, si sucurile formate au scazut, luam de pe foc.  

 
  Punem ciupercile si cepele deoparte, pana cand vom avea nevoie de ele.
  



   Dupa 2 ore si ceva, am verificat cratita, am gustat sosul... :) stiam deja ca sunt pe drumul cel bun si ca vom avea o amiaza perfecta.
  


  Cand carnea este moale, la mine dupa 3 h, varsam continutul cratitei intr-o sita, deasupra unui alt vas.


   Spalam cratita in care a fiert carnea, si reintroducem carnea si baconul inapoi in ea, aruncam soriciul. Adaugam ciupercile si ceapa peste carne.
   Luam grasimea care s-a adunat la suprafata sosului. Fierbem sosul inca cateva minute, indepartam grasimea care se ridica la suprafata. Ar trebui sa rezulte un sos gros, care sa nu curga usor de pe o lingurita. Daca sosul e prea subtire, il mai fierbem cateva minute. Daca e prea gros, adaugam supa. Asezonam dupa gust, si punem sosul peste legume si carne. Sosul e minunat, delicios, demential, yummi yummi.
   In mod traditional, se serveste alaturi de cartofi fierti, dar putem servi si alaturi de paste sau orez, presarat cu patrunjel.



  
   Mi-a mers direct la suflet Beef Bourguignon, Am savurat-o incet, alaturi de un pahar de vin, bucurandu-ma de fiecare bucatica de carne frageda, ceapa dulce, sos innebunitor de bun... Un rasfat culinar:)
  Mai de aproape


   Prin reincalzire, aceasta tocana devine si mai buna. Asa ca, maine servim cu tagliatele. :)
   Apropo, eu am folosit vinul acesta, il recomand si pentru reteta, si pentru consum individual :)

Articol recomandat de silvia-unaalta.blogspot.com