Amandina
articol scris de corneliachita blog chitacornelia.blogspot.com
INGREDIENTE:
BLAT (tava de 30/34 cm)
8 oua
250 gr zahar
3 linguri apa
3 linguri ulei
2 linguri cacao
11 linguri faina
1 lingurita praf de copt
SIROP
300 ml apa
150 gr zahar
1 pliculet cappuccino
1 pliculet ness
1 fiola esenta de rom
CREMA
3 galbenusuri
200 gr zahar pudra
300 gr unt (margarina)
3 linguri de cacao
GLAZURA
200 gr ciocolata
150 ml frisca lichida
50 gr unt
1 ciocolata alba pentru ornat
PREPARARE:
BLAT
Se separa albusurile de galbenusuri. In albusuri se pun cele 3 linguri de apa si se bat spuma, apoi se adauga zaharul treptat batandu-se in continuare. Galbenusurile se freaca bine cu uleiul si se incorporeaza usor in albusurile batute. Se adauga treptat faina cu praful de copt cernute si se amesteca usor cu o lingura de lemn de sus in jos, iar la sfarsit se incorporeaza cacaua cernuta. Se toarna aluatul in tava tapetata cu hartie de copt si se introduce in cuptor pentru cca 25 min.(in functie de cuptor).
SIROP
Se fierbe apa cu zaharul pana se topeste zaharul. Se ia de pe foc, se adauga pliculetul de cappuccino si cel de ness iar dupa ce se raceste siropul se pune esenta de rom.
CREMA
Se mixeaza bine untul (partial topit) cu zaharul pudra, se adauga galbenusurile pe rand apoi cacaua si se mixeaza in continuare pana se topeste zaharul si se obtine o crema spumoasa.
GLAZURA
Ciocolata rupta bucati, untul si frisca lichida se pun intr-o craticioara pe foc pe baie de abur si se tin doar pana la punctul de fierbere amestecand continuu pana se topeste toata ciocolata uniform.
ASAMBLARE:
Dupa ce s-a racit blatul se taie in doua pe orizontala. Se aseaza prima foaie in tava, se insiropeaza, se pune crema si se niveleaza apoi se aseaza a doua foaie de blat insiropata si se da la frigider pentru cca 3-4 ore. Se taie in patrate dupa care se glazureaza fiecare bucata. Se lasa pana se raceste glazura apoi se orneaza cu ciocolata alba topita la bain-marie.
Au iesit 49 de bucati.POFTA BUNA!