Acquacotta Con Uova Sode
articol scris de aphextwinz blog aphextwinz.wordpress.com
Nu dadeam titlu asa pretios, dar recitind cartile de haleala italiana am realizat ca multi nu stiu niste reguli de baza. Mancarurile sarace, italiene, sunt versatile (plus ca de la o casa la alta difera), dar mentin anumite aspecte. Mi-am amintit de cate minestrone am gatit dupa retetele unor bucatar carora nu am avut curaj sa le spun ca e fix partz, daca aia e minestrone eu sunt stripteuza.
Deci acquacotta e tot din seria mancarurilor saracilor, din Maremma provine si o sa va povestesc despre ea.
Dar mai intai, fireste, categoria diverse.
Am incercat o varianta de pe net de racorire, ca a venit curentul de m-a spart pe canicule. Nu tine. Scria acolo sa uzi niste sosete, sa le congelezi jumatate de ora si sa le tragi pe picioare si nu mai ai treaba.
Unu la mana e ca faci niste pozitii de kama sutra combinate cu yoga avansata pana reusesti sa le tragi pe glezne, doi la mana, cand e chiar cald, ca acum, se dezgheata si se evapora in cinci minute. Deci o prosteala.
A doua chestie la categoria diverse, ma dusei cu treaba unde aveam treaba si am vazut ca unul din chioscurile de la piata s-a schimbat. Surpriza de surpriza, au bere Chisinau (care dupa parerea mea e excelenta), asa ca am combinat cu un covrig fierbinte. De vis.
La chioscul cu tutun am remarcat un afis misto, mare (nu aveam aparatul) scria cam asa: Aviz hotilor, aici nu stam de vorba, dam direct cu bâta!!!!. Misto.
Si ultima la categoria diverse, veteranului mov, ardeiul bonsai, i-am adus un prieten nou.
Acum revenim la supa noastra, ca multe minestre (ma iertati de italienism, dar ma cam enerveaza cand se spune minestrone la orice minestra), e versatila. Adica, precum orice mancare a saracilor, contine ce ai prin poiata, ceva carne (italienii pun des resturi de oase, ciolane, cate o felie de salam, ce o fi, sa dea gust). Legumele se taie mari (ca la minestrone), se folosesc si leguminoase (mazare, bob, fasole) si, ca sa aiba omul snaga cand paste vaca pe munte, se pun si oua fierte la final plus, obligatoriu, paine veche, prajita daca se poate.
Asadar se foloseste zarzavat de ciorba standard (morcov, ceapa, telina), alte legume (eu am pus dovlecel, ardei, varza), toate se calesc impreuna cu ceva afumat (eu am pus niste pancetta, dar cum spuneam, nu e musai sa folositi o carne anume, orice da putin gust de afumatura).
Ce e obligatoriu, se pune usturoi si salvie.
Se pune apa si se lasa la fiert, leguminoasele se pun la final daca sunt gata fierte, daca nu, stiti voi cum sa procedati.
La final se pun la servit oua fierte si paine prajita frecata cu usturoi (eu pe asta am sarit-o).
Fireste ca este o supa banala, dar este foarte gustoasa, daca nu balotati proteina, sariti si peste ou (cum am renuntat eu la pita prajita, desi e cam obligatorie).
In variantele din zona Maremma se mai drege la final cu diverse, de exemplu sos verde de verdeturi (salvie, telina, ulei de masline, usturoi), ou ochi peste o felie de paine prajita (la cuptor, gratar, etc) sau sos de ciuperci (ciuperci calite cu usturoi, patrunjel, ulei de masline si crutoane mici de paine pe deasupra).
Eu la varianta de salajean am dres-o ca pentru mine, cu suc de rosii si iaurt.
Sau cu tocatura de ardei iute (mi s-a parut ca merge, am renuntat la oua, dar mergea si cu).
Despre minestrone in varianta oarecum clasica am impresia ca v-am mai povestit de mult, daca nu, o sa reiau odata, cat mai am pesto.
rororo