contact retete mancare
rss retete mancare
gatesteinteligent twitter
facebook
 feedback

A Fost “fun & Grill” Martie 2013

Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga

Între 1 şi 3 martie 2013, la Casa “Mara” din Slănic-Prahova s-a desfăşurat un nou eveniment culinar cu tema “Fun & Gril”. Am avut 21 de oaspeti, adulţi, copii şi adolescenţi, iar de data aceasta nu au mai predominat bucureştenii, ci craiovenii, veniţi într-un grup mare din acest frumoş oraş al Olteniei.


Am avut din nou parte de vreme frumoasă, au fost zile cu mult soare şi cu temperaturi plăcute, deşi seara a fost destul de răcoare. Cele două grătare OutdoorChef Ascona 570M au duduit din plin, vinul a fost bun, bucatele pasabile şi atmosfera relaxată şi veselă. Evenimentul s-a bucurat din nou de colaborarea cu Delaco, ale cărui excelente brânzeturi au făcut din nou senzaţie (o menţiune specială a primit crema Saint Agur) şi cu Cramele Halewood, care au oferit câteva sticle din gama de vinuri Byzantium: Rosso di valachia, Rose Euxine şi Blanc de Transylvanie.

De data aceasta am gătit singur, fără prietenul Costel, reţinut de alt angajament, şi am avut de gătit, în plus faţă de formatul obişnuit al evenimentului, oaspeţii craioveni preferând să vină de vineri seară, o cină şi un mic dejun. Am ajuns la Slănic de joi seară, iar începând cu dimineaţa următoarei zile m-am şi apucat de pregătiri: am pus la marinat carnea (pui, porc, creveţi şi vită), am pus la înmuiat în apă rece frigările de lemn, am pus la infuzat plăcuţele de cedru, am preparat vinegretele şi sosurile, am pus la marinat merele, am verificat grătarele, le-am probat, am pus vinul la rece etc.

A urmat apoi gătitul propriu-zis. După ce în decembrie şi februarie am gătit bucate româneşti, folosindu-mă doar de ingrediente de sezon, de data aceasta am oferit un meniu combinat mediteranean şi asiatic. Îmi era dor de aceste reţete şi, după cum s-au întors farfuriile, oaspeţii mei nu au fost dezamăgiţi.

Meniul a fost acesta:
Vineri seară (cină mediteraneană):
Risotto cu pui picant
Muşchiuleţ de porc cu sos de brandy, smantana si branza cu mucegai, serviţi cu cartofi fraged-crocanţi, gătiţi pe grătar
Selectie de branzeturi fine (Brie, Camembert, Emmentaler, Danish Blue) cu struguri, mere, pere, nuci, miere, dulce-de-iute
Vin alb, rose si rosu
Apa minerala si plata
Cafea

Sâmbătă la pranz (meniu asiatic):
Creveti in cochilie la gratar, cu sos picant de usturoi şi salată asiatică
Pho Bo (supa de vita vietnameza cu taitei)
Peste la gratar, gătit pe plăcuţe de cedru, servit cu orez
Vin alb, rose si rosu
Apa minerala si plata
Cafea

Sambata seara (cină mixtă, mediteraneană-asiatică):
Bruschetta cu pesto, şunca de Praga şi roşii
Pui Tandoori cu orez Basmati şi salată raita
Mere la gratar cu sos caramel si crema de branza
Vin alb, rose si rosu
Apa minerala si plata
Cafea

Sâmbătă şi duminică la micul dejun:
oua fierte
4 feluri de creme de brânză
caşcavaluri
brânză topită
iaurt
salată de roşii, castraveţi şi miez de lapte
6 feluri de mezeluri
muştar
sos dulce-de-iute
unt
4 feluri de dulceata
cafea
ceai
pâine prăjită

A fost obositor pentru mine, sâmbătă seară a fost punctul în care am simţit că mă dor picioarele şi spinarea de atâta umblat şi stat în picioare, aplecat peste masa de lucru şi grătare, dar, când am ştiut că totul se va termina cu bine şi am văzut că cei de la masă sunt mulţumiţi, m-am simţit şi eu răsplătit. M-am surprins pe mine însumi, atunci când priveam masa cea lungă, plină de farfurii, înconjurată de oameni veseli, discutând şi mâncând cu plăcere; semănam cu o cloşcă ce îşi urmăreşte fericită puii piuind veseli şi mâncând. De ceva vreme am început s-o înţeleg pe mama, atunci când întreaga familie se aduna la masă şi când ne urmărea să ne vadă reacţiile: ne place sau nu mâncarea? suntem mulţumiţi şi relaxaţi, sau este ceva ce ne frământă?

Cum am gătit în fiecare zi câte 12 ore, nu am avut timp să fac fotografii. Cele postate astăzi se datorează în majoritate lui Ovidiu Bătăran, venit deja pentru a doua oară la evenimentele culinare de la Slănic. Eu am avut timp să fac doar câteva fotografii, vineri dimineaţă, înainte de a mă apuca efectiv de treabă. Aştept însă pozele de la craioveni.

Cred că deja aceste evenimente au intrat pe un făgaş clar. Suntem din ce în ce mai bine organizaţi, am amenajat curtea cu un ţarc cu 3 căpriţe pitice, cu leagăne şi loc de joacă pentru copii, cu aparate de forţă pentru adulţi, cu hamac, cu scaune şi măsuţe, cu flori şi pomi fructiferi, am cumpărat treptat cele necesare gătitului (frigidere, grătare şi butelii, farfurii, tacâmuri, pahare, carafe, castroane de toate felurile, oale, cratiţe şi alte zeci şi zeci de ustensile de care ai nevoie atunci când îţi vin zeci de oameni la masă), evenimentele ies bine sau foarte bine de fiecare dată, oaspeţii pleacă mulţumiţi şi, cel mai important lucru, revin la evenimentele următoare.

Pentru mine totul este, în mod paradoxal, şi relaxant şi obositor în acelaşi timp. La sfârşitul fiecărei “grătăreli” mă simt uşurat şi mulţumit; privesc fiecare eveniment ca pe un examen la care trebuie să iau o notă bună, cât mai sus faţă de nota de trecere. Când totul se termină, răsuflu uşurat şi simt că mi-am făcut datoria. Am cunoscut mulţi oameni interesanţi şi câţiva, dar foarte puţini, antipatici; am căpătat experienţă şi am început să mă mişc din ce în ce mai bine. Una peste alta îmi place ce fac, cu condiţia să nu o fac zilnic. Sper chiar că am reuşit să stârnesc curiozitatea unora dintre oaspeţi şi să-i fac să se simtă atraşi de bucătăriile de pe alte meleaguri şi de modul inedit în care se găteşte pe grătarele OutdoorChef.

Acestea fiind zise, mă voi opri aici. Vreau să mulţumesc din nou colaboratorilor deja tradiţionali ai acestui tip de evenimente, Delaco, Cramele Halewood şi campinggrill.ro. Pentru evenimentul din luna aprilie, voi reveni cât de curând cu toate detaliile necesare.