80% Raw
articol scris de inatodoran blog retete-vegane.blogspot.com
Lung drum am parcurs pana sa ajung aici, credeti-ma. Marcat de dovezi stiintifice, decizii personale, influentat de starea de sanatate, de pofte si ambitii.
CARNEA, “CEA MAI BUNA LEGUMA”
M-am nascut ca voi toti, intr-o familie in care carnea era considerata cea mai buna leguma. Orice masa care se respecta avea macar un semn, o dara de carne pe ea: o chifteluta, o sunculita, un gratar – ceva. Carne sa fie. A manca doar legume era sinonim cu jignirea bucataresei (in speta bunica) sau cu lipsa de vlaga, cu stingerea inceata a fiintei intr-un mod mizerabil si inutil. Slabeai si asta nu era bine. Ca oamenii grasi sunt frumosi. Nu, sa nu credeti ca se manca intr-atata carne incat sa fim obsedati de ea. Nu, se manca rational insa fiecare masa trebuia sa contina proteina animala. De fapt, cum am mai spus, nu e nimic iesit din comun. Asa se practica in majoritatea familiilor din tara si cred eu, din lumea asta. Omnivorii conduc :)
Mie insa nu mi-a placut niciodata carnea. Mancam doar carne de pui (piept sau ficat) si extrem de rar carne de vita fara fir de grasime. De cum mi se umplea farfuria cu mancare incepeam sa examinez carnea. Deci aveam o intreaga teorie cu privire la cum ar trebui sa arate o carne “mancabila”: pieptul de pui, oricat ar fi fost el de light si de lipsit de grasime si de alte cele, era atent si minutios examinat pe toate partile ca de gaseam vreo imperfectiune ma si opream din mancat. La carnea de vita era si mai complicat… Cred ca se racea in farfurie pana reuseam sa o examinez bine. Nu suportam tocanitele pt ca atunci nu mai aveam controlul asupra a ceea ce mananc, nu puteam depista bine defectele din cauza sosurilor. Stiu, suna mai mult decat ciudat insa cand ma gandesc acum, la rece, la toate astea nu pot decat sa concluzionez: uram carnea. Si cautam motive pentru a nu o mai manca.
AM VAZUT CUM ESTE OMORAT UN ANIMAL
Au fost insa doua momente marcante in viata mea. Cred ca aveam vreo 13 ani cand am asistat din pura intamplare la taierea unui miel. Era mielul meu drag, cu care ma jucasem in vacanta de vara. In acea zi am trecut intamplator prin acea parte a curtii in care avea loc taierea bietului animal. Nu va pot descrie scena, cat de ingrozitoare si sadica mi s-a parut. O cruzima care m-a infiorat. Nu vreau sa-mi mai amintesc, ma rascoleste si acum acea imagine. Stiu doar ca am fugit spre casa plangand si mi-am jurat ca nu am sa mai mananc animale taiate in curte. In acel moment nu ma interesa soarta animalelor necunoscute, din crescatorii si abatoare. Nu le stiam povestea, nu eram legata de ele si mi-era mai usor sa le consum. Insa intr-adevar din acea zi nu am mai mancat pui de casa, miel sau vitel crescut de bunici.
CARTEA CARE MI-A SCHIMBAT VIATA
La scurt timp dupa aceasta intamplare, inca vie in gandurile mele, m-am hotarat sa citesc o carte care avea sa-mi schimbe ideea asupra alimentatiei si care avea sa-mi ofere puterea necesara pentru a avea vointa necesara unei schimbari. Acea carte se numeste Dieta si Hrana. Am citit-o pe nerasuflate iar la final mi-am facut o promisiune, si anume aceea de a-mi schimba stilul de viata intr-unul mai sanatos. In acel moment am renuntat la carne pentru totdeauna.
GRAS SI FRUMOS. DAR NU NEAPARAT SANATOS.
De-acum a inceput potopul. Potopul de intrebari, de acuze si neintelegeri. Bucataresele casei (adicatelea bunica si mama) nu se puteau impaca cu gandul unui vegetarian in familie. Era prea de tot. “Nici un pic de carne? Vai, draga de tine, ai sa te usuci pe picioare… Ai sa slabesti de nu te vom mai vedea si ai sa te duci. Omul gras e frumos, mama. Tu ce-ai sa te faci?” Da… auzeam astea la nesfarsit, ani intregi de-a randul. Bunica nu s-a putut impaca deloc cu acest gand, astfel incat chiar si opt ani mai tarziu, inainte sa moara, ma mai mustra si imi plangea de mila.
Ma simteam in schimb excelent. Libera. Descatusata de gandul ca nu va mai trebui sa analizez fiecare bucatica de carne, ca nu va mai trebui sa fac mutre atunci cand o mananc. Imi era bine. Lactatele insa imi placeau si nu vroiam sa renunt la ele. De fapt, in acel moment nu prea stiam cu ce sa le inlocuiesc in dieta mea. Mancam multa branza – cas de vaca si de oaie, telemea si branza de vaci. Iaurtul imi placea nespus, sana la fel si sa nu mai vorbim despre smanatana pe care o puteam manca cu lingurita. Laptele il beam rar si atunci nu trebuia sa fie cald caci mi se facea rau si nu il mai puteam bea. Chestia asta o am si acum cu lichidele (apa, suc, lapte de cereale si seminte) – daca sunt reci le beau fara nicio problema insa calde nu le pot bea ca mi se face rau.
VEGETARIANA INSA CU GRESELI DE ALIMENTATIE
Iubesc dulciurile. Mereu le-am iubit. In copilarie am mancat foarte multe. Am strans o colectie considerabila de jucarii Kinder, napolitane Koukouruku si abtibilde Turbo. Imi placea ciocolata si prajiturile cu budinca. Imi placeau caramelele. Imi placea crema de zahar ars si gogosii. eram innebunita dupa tot ce era dulce. Si cred ca aici am gresit cel mai mult in alimentatia mea. Daca nu realizam la timp cat de mult risc cu acest stil de viata, cred ca acum eram indopata de medicamente si chiar insulina. Ma mir ca la cate dulciuri am mancat nu am devenit cat un butoi. Aveam toate conditiile pentru a deveni unul.
VEGETARIAN NESANATOS
In urma cu un an, in timp ce rasfoiam arhiva blogului meu, am ramas uimita de numarul mare de retete care contineau ingrediente si metode de gatit care periclitau mult sanatatea. Si eu care credeam ca am un blog de lifestyle sanatos… Si eu care credeam ca daca nu mananc carne duc o viata mai buna. Ma inselasem cum nu se putea mai rau. Ma lasasem dusa de val, de poftele de moment. In acea clipa mi-am amintit de cartea citita pe cand aveam 13 ani si am hotarat sa fac schimbari majore in viata mea.
Nu era vorba doar de faptul ca nu mancam sanatos. Nici corpul meu nu se simtea bine. Eram mai mereu balonata, aveam colesterolul crescut si carenta de Fier. Ma simteam slabita. Ma ingrasasem cateva kilograme bune si unele haine nu-mi mai veneau. Mereu amanam schimbarea. Mereu ma gaseam duminica dimineata plangand, nemultumita de felul in care aratam si ma simteam. Aveam insa nevoie de sprijin si de ceva care sa ma impulsioneze intr-atat incat sa nu mai aman.
(va urma)
