34 De Luni–jurnal De Andreiut
articol scris de casutalaurei blog casutalaurei.blogspot.com
Daca iti place reteta prezentata da un like pe butonul din stanga
Categoric varsta de trei ani spre care ne indreptam cu repeziciune se anunta plina de ….neprevazut. Tanburusul nostru este tot mai nabadaios si plin de energie. Iep…energie. Nu mai vrea sa doarma de amiaza la cresa, asta n-ar fi o problema daca ar fi cuminte dar ba….vrea sa iasa din pat, sa cante, sa cotcodaceasca bucuros de colo-ncoace. Asta este. Acasa nu doarme de amiaza nici atat. Ma resemnez cu gandul ca si eu pe la varsta lui am abandonat abrupt si forever (deocamdata) siesta de amiaza. Asa ca nu pot spune ca n-are cu cine semana. Dar parca totusi…pica de somn si nu se lasa in continuare cu activatul, se impleticeste in timp ce fuge dar continua, are parca un fel de disperare ca n-apuca sa termine ce are de facut pana la noapte dar ce are de facut? In principiu sa alerge, sa se catere, sa caute “mina” si mai nou, spre groaza mea, a devenit si razboinic “bate copiii”, mi-a soptit misterioasa o prietena pe care am norocul s-o am ca ingrijitoare prin preajma lui la cresa. Buf, asta cu “bate copiii” mi-s confirmat-o si mama care mi-a zis ca s-a dat la un baietel in parc. Chestia asta nu-mi place deloc deloc, merg de multe ori in parc cu el si nu l-am vazut niciodata agresiv cu alti copiii, dar deloc – ba era chiar “in peisaj”, isi dadea rand cu ceilalti la tobogan, avea rabdare pana se asezau ceilalti copiii, daca altii veneau mai “viforosi” pe podurile suspendate, statea precaut prins de bare si astepta, in general impaciuitor si defensiv si dintr-o data e…bataus? M-am gandit atunci la o scena de acum vreo saptamana, scena petrecuta in curtea alor mei unde l-am lasat pe Petrica in carucior ca sa am doi ore full dedicate a maestro Andreuta – acesta bucuros nevoie mare, de-a dreptul incanta, zumzaia tot, cand a dat cu ochii de Petrica, s-a dus spre el si a icercat sa-l apuce de fata cu manutele ca niste gheare, am sarit si noi, mama l-a luat in brate pe Petrica, Andrei nici nu ne baga in seama cand ii spuneam sa nu mai traga asa de bebe, avea pe fatuca o asa hotarare in a isi masura fortele cu Petrica incat mi-a fost greu sa-l scot din ale lui, avea o expresie aproape fanatica (comica daca nu m-ar fi speriat putin) pana la urma am reusit sa-l fac sa se uite in ochii mei si i-am spus cu o mina serioasa ca nu are voie sa dea in bebe. A parut sa inteleaga si totul s-a incheiat acolo. Si iacata asa, a trecut de la faza ignorat bebe (iubit doar cateodata) la agresat bebe. Vad pe fatuca si in atitudinea lui ca in mintuca lui se petrec multe chestii interesante, adica gandeste multe (si nu le spune) si unul din lucrurile pe care le gandeste este ca bebe este rivalul lui suprem. Pfui! Complicata chestie! Despre gelozie vorbesc. Cu alte cuvinte, juniorul este gelos. Cel putin eu asa cred. “Sa vezi ce incinse or sa-si traga unul la celalalt”, zice iubi hohotind de ras cand ii relatez faza. Atat le trebuie, sa vada ei mama generaleasa daca-mi pun rabdarea la incercare cu…barbatisme din astea. Deja am inceput sa colectionez literatura pe tema si multe lucruri gasite acolo sunt foarte interesante. Apoi sunt hotarata sa tai din radacina apucaturile de bad boy ale juniorului, i-am si spus unei doamne de la cresa sa nu lase nesanctionate apucaturile luptacioase ale lui Andreiuta.
In afara de nou aparutele sentimente de mai sus, nu s-au mai intamplat multe.
Nu vorbeste inca decat foarte putin, intelege dar nu vorbeste. Cea mai frecventa propozitie “pinde mina” (aprinde lumina), mai astept vreo doua luni si poate apoi il voi duce la un logoped desi nu ma grabesc. In familia mea au fost cazuri in care copii au vorbit tarziu, nici unul n-a ramas mut, eu una zic ca isi va da el drumul cand va gasi de cuviinta.
Are si manifestari de afectiune - cea mai frecventa e pupatul mainii, il vezi ca alearga si e in ale lui si brusc vine, iti ia mana si ii aplica o stampila - un pupic de toata frumusetea. Ii mai place sa se inconjoare cu bratele pe sold ingropandu-si fata in haine parca sa-ti aspire tot mirosul. Ii mai place sa i se cante si sa cante laolalta. Avem un cantecel fara nici o noima, e doar o linie melodica in care bagam cele cateva cuvinte care le stie si le repetam la intamplare. Cand ii cant asa, sta cu urechea ciulita si apoi incepe si el sa cante cu mine in vreme ce ne leganam amandoi in ritmul melodiei. Persoana lui favorita este....tati, il priveste pe taica-sau cu....veneratie aproape, nimic nu e mai important pentru el decat sa fie cu dati (cum ii zice el). Sa fiu sincera sunt nitel geloasa ca nu-s number one pentru fiu-meu dar poate e mai bine, si asa am tendinta sa-l cocolosesc si probabil as fi devenit mama closca. Asa mi-am putut pastra o atitudine mai neutra, eu is aia cu pusul la punct si cu disciplinarea, iubi se cam fofileaza la capitolul asta (tot e bine ca la altele - plimat juniorul, jucat cu el, acordat atentie e mereu prezent), asa ca eu sunt "aia rea", faza este ca ma si asculta si parca dupa ce-l cert, ma iubeste si mai mult. Ciudatenie!
Are si manifestari de afectiune - cea mai frecventa e pupatul mainii, il vezi ca alearga si e in ale lui si brusc vine, iti ia mana si ii aplica o stampila - un pupic de toata frumusetea. Ii mai place sa se inconjoare cu bratele pe sold ingropandu-si fata in haine parca sa-ti aspire tot mirosul. Ii mai place sa i se cante si sa cante laolalta. Avem un cantecel fara nici o noima, e doar o linie melodica in care bagam cele cateva cuvinte care le stie si le repetam la intamplare. Cand ii cant asa, sta cu urechea ciulita si apoi incepe si el sa cante cu mine in vreme ce ne leganam amandoi in ritmul melodiei. Persoana lui favorita este....tati, il priveste pe taica-sau cu....veneratie aproape, nimic nu e mai important pentru el decat sa fie cu dati (cum ii zice el). Sa fiu sincera sunt nitel geloasa ca nu-s number one pentru fiu-meu dar poate e mai bine, si asa am tendinta sa-l cocolosesc si probabil as fi devenit mama closca. Asa mi-am putut pastra o atitudine mai neutra, eu is aia cu pusul la punct si cu disciplinarea, iubi se cam fofileaza la capitolul asta (tot e bine ca la altele - plimat juniorul, jucat cu el, acordat atentie e mereu prezent), asa ca eu sunt "aia rea", faza este ca ma si asculta si parca dupa ce-l cert, ma iubeste si mai mult. Ciudatenie!
Unul din locurile lui favorite este in parc, mai precis pe tobogan, pe care urca si coboara la nesfarsit de ametesc eu uitandu-ma la el. Nu stiu ce ne vom face la iarna ca Andrei e genul de copil pe care de nu-l scoti la aer zilnic se urca pe pereti in casa si restul familiei o data cu el. Cred ca copilaria lui ideala ar fi la tara, in spatii nesfarsite de verdeata, sa alerge curcile, sa calareasca porcii si sa manance seminte de bostan cocotat in varful unei capite de fan. Dar la cum merg lucrurile in tara asta, cine stie daca nu ne-o veni si noua, adultilor, dor de duca pe campii….Acolo e macar muuulta liniste.
Update: Mi-am amintit ca nu v-am povestit despre aptitudinile Mesterul Desface tot ale lui Andreuta. Ne termina cu asta. Mai nou ne-a demontat cele doua lampadare de pe noptiera. Intai l-a fascinat faptul ca cele doua se aprindeau prin atingere si au si trei trepte de lumina. Apoi a dat jos bolurile, moment in care am dat peste el (eu eram la bucatarie, il hraneam pe Petrica si....mi s-a parut dubios de liniste la un moment dat). De atunci suntem intr-un razboi continuu pe tema asta. Noi ii interzicem sa le aprinda, el incearca de cate ori poate. Le-am ascuns ca sa uite de ele - nu e o solutie, e incomod fara lampadare. L-am lasat sa le dezmembreze scoase fiind din priza, a facut scandal caci nu se mai aprindeau, l-am certat sa nu mai zbiere, a tacut si a inceput sa se plimbe cu becurile in mana pana s-a plictisit, moment in care a venit cuminte si mi le-a dat in mana.
Update: Mi-am amintit ca nu v-am povestit despre aptitudinile Mesterul Desface tot ale lui Andreuta. Ne termina cu asta. Mai nou ne-a demontat cele doua lampadare de pe noptiera. Intai l-a fascinat faptul ca cele doua se aprindeau prin atingere si au si trei trepte de lumina. Apoi a dat jos bolurile, moment in care am dat peste el (eu eram la bucatarie, il hraneam pe Petrica si....mi s-a parut dubios de liniste la un moment dat). De atunci suntem intr-un razboi continuu pe tema asta. Noi ii interzicem sa le aprinda, el incearca de cate ori poate. Le-am ascuns ca sa uite de ele - nu e o solutie, e incomod fara lampadare. L-am lasat sa le dezmembreze scoase fiind din priza, a facut scandal caci nu se mai aprindeau, l-am certat sa nu mai zbiere, a tacut si a inceput sa se plimbe cu becurile in mana pana s-a plictisit, moment in care a venit cuminte si mi le-a dat in mana.
